După evenimentul de la MTR, au apărut pe Critic Atac câteva articole pline de populism unele cu un ușor fundal de microfascism nu foarte bine camuflat. A venit și o primă replică de la Veronica Lazăr și Alex Cistelecan cu câteva puncte bune din care în special paragraful următor e important: "Fără o subiectivare politică emancipatoare – și e limpede că subiectivarea politică a ortodoxiștilor e departe de așa ceva – oricâtă înțelegere am avea pentru sărmanii de ei, oricât am putea explica în termeni neutri și obiectivi mecanismul fatal al alienării lor, oamenii aceștia nu joacă în echipa noastră. Deși prin poziția lor socială ar putea fi aliații noștri, din punct de vedere politic au fost și rămân armata de rezervă a reacțiunii. Și fără o critică radicală a alienării lor ideologice, nu avem nici o șansă să ne solidarizăm și să atacăm cot la cot problemele obiective și 'cu adevărat importante'”.
În același timp autorii predică ateismul militant de pe o poziție ce pare îmbibată de o religiozitate ortodox marxistă. În comentarii autorii sunt criticați pe bună dreptate pentru insistența lor și la un moment dat Szakáts István în sprijinul criticilor sale aduce exemplul personal al constituirii unei religii personale, se pare destul de lejere, interesante și playful.
Această încercare de subiectivare alternativă a fost repede taxată de Cistelecan ca deraiere subiectivă: "nu avem nici o problemă cu aceste convingeri personale, mici deraieri subiective, atâta timp cât ele nu afectează condițiile sociale obiective și corpusul politic."
E puțin paradoxal să afirmi necesitatea subiectivărilor alternative dar să taxezi ca deraiere subiectivă încercarea de a experimenta în planul subiectivității. E o abordare similară cu cea a ortodoxiștilor care și ei vor să cenzureze/blocheze alternativele de subiectivare. Și practic asta e cât se poate de aproape de ceea ce Deleuze și Guattari definesc ca microfascism.
Problema e că articolul e unul din exemplele cât de cât ok de pe Critic Atac...
PS:
Microfascism nu e o acuză asa gravă cum pare, Deleuze și Guattari folosesc termenul pentru a discuta un fel de fascism subtil, camuflat, molecular care e prezent adesea și în mediile de stânga și activiste:
"Leftist organizations will not be the last to secrete microfascisms. It's too easy to be antifascist on the molar level, and not even see the fascist inside you, the fascist you yourself sustain and nourish and cherish with molecules both personal and collective. "
Ceva din atitudinea generală a CA vis-a-vis de feminism, zona queer, hipsteri, artiști, sau reacția de anul trecut la textul lui Bifo reflectă bine acest concept - care din păcate nu e doar teoretic ci și bine încorporat și naturalizat. Fiecare din noi poate fi bântuit de microfascisme într-o măsură mai mică sau mai mare. Critica se referă oricum doar la o parte din colectivul CA și sper să fie constructivă.
